Parcul Național Cozia, una dintre minunile României

Parcul Național Cozia

Un loc de o frumusețe copleșitoare, ce merită vizitat măcar odată în viață! Parcul cu renume este situat în partea central-sudică a Carpaților Meridionali și reprezintă o oază de liniște în inima naturii. Parcul Național Cozia se află în județul Vâlcea și se întinde pe o suprafață uriașă, de 17.100 de hectare.

Flora și fauna parcului sunt cu adevărat splendide! Parcul cuprinde partea de Est a Munților Căpățânii, întregul Masiv Cozia și partea de Sud-Est a Munților Lotru. Parcul este declarat arie protejată datorită faptului că o mulțime de animale și plante protejate se află acolo, în inima munților. În cadrul Parcului Național Cozia se regăsește și Rezervația Naturală Pădurea Călinești Brezoi.

Arealul montan, împânzit de păduri dese de fag, pajiști alpine, grohotișuri și vegetație montană, te fac să te simți de parcă te afli într-un cadru de poveste, de pe vremea zmeilor și a zânelor. Flora parcului cuprinde plante precum Floarea-reginei, clopoțelul de munte, Ligularia, angelica, romanița de munte, albăstreaua de munte sau ochiul găinii.

În ceea ce privește fauna, 6 specii de mamifere au casa în Parcul Național Cozia: ursul brun, râsul, lupul, liliacul comun, liliacul mare cu potcoavă și liliacul cu urechi late. În parc nu se regăsesc doar faună și floră bogate, diversitatea geologică și geomorfică a parcului uimește la rândul său. Pe suprafața arealului montan, se regăsesc peșteri, cheiuri, văi, pajiști, creste calcaroase etc.

Cum ajungi la Parcul Național Cozia?

Accesul se poate face destul de ușor. La Parcul Național Cozia ajungi urmând DN7 (E81). Din Râmnicu Vâlcea până la parc sunt doar 25 km. Locația este foarte aproape și de Hotel Izvoare (o cazare în Căciulata amplasată exact acolo unde trebuie, dacă îți dorești să vizitezi cele mai cunoscute puncte de interes turistic din Vâlcea).

Ce poți face la Parcul Național Cozia?

Parcul are o mulțime de trasee cu dificultăți diferite, dar și diferite activități pe care le poți încerca. Fiecare traseu are punctele sale forte, iar peisajele îți vor tăia cu siguranță răsuflarea! Iată doar câteva dintre ele:

  • Gara Turnu (310m) – Curmătura La Troița (673m) – Muntele Scorțaru – Muchia Turneanu – Cabana Cozia (1.573). Traseul este unul dificil doar iarna, atunci când este zăpadă. Timpul de mers este de 5-5 ½ ore.
  • Gara Lotru (317m) – Vărateca – Muchia Urzicii – Stâna din Rotunda – Vf. Cozia (1.668m) Timpul de mers este de 4-5 ore. Traseul este dificil doar dacă este străbătut iarna, pe zăpadă.
  • Gara Turnu (310m) – Pietrele Roșiei (750m) – Muchia Turneanu – Vf. Cozia (1.668m). Este un traseu ce se parcurge 5-5 ½ ore. Este dificil iarna, pe zăpadă.

Pe lângă traseele montane ce îți pun la încercare spiritul aventurier și te duc în cele mai frumoase zone de munte, în Parcul Național Cozia poți face și alte tipuri de activități. Poți vizita mănăstiri, poți face drumeții și plimbări în natură. Uneori, aici se organizează chiar și tabere și concursuri în aer liber. În funcție de anotimp, poți încerca și diferite sporturi, precum: cățărări, săniuș, sărituri cu parașuta, ciclism, salturi cu parapanta, sporturi nautice etc. De asemenea, poți vizita și zonele rurale din jurul parcului. Localitățile ce trebuie vizitate neapărat dacă te afli în zonă sunt: Perișani, Sălătrucel, Berislăvești, Racovița. Sunt zone pline de tradiție, unde spiritul autentic românesc nu s-a pierdut nici până în ziua de azi.

Activități în natură într-un cadru minunat, desprins din povești, aer curat și oaze de liniște, așa s-ar descrie timpul petrecut în Parcul Național Cozia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *