Fenomenul Ice Bucket Challenge este genial, si chiar ajuta

Nu cred ca mai este cineva care inca nu stie de “Ice Bucket Challenge”, provocarea lansata de un baiat care sufera de ALS (Lou Gehrig’s disease). Boala este incurabila si teribila, pentru ca foarte putini oameni sufera de aceasta afectiune, guvernele lumii nu fac mare lucru in acest sens.

Ice Bucket Challenge

Din fericire campania a avut un mare succes. Foarte multe personalitati (de la Bill Gates la Will Smith) au acceptat provocarea. In ciuda acestui fapt exita oameni ofticati de fenomen. De la un redactor Vice care nu crede ca lumea poate fi salvata cu like-uri si bratari de cauciuc, pana la un redactor de la Adevarul care se plange de tot raul din lume, desi n-are nici o legatura cu ALS.

Ce n-au inteles oamenii astia este ca provocarea chiar functioneaza. Si inseamna foarte mult pentru oamenii care sufera de ALS. Pana acum campania a strans 41.000.000$, tinand cont de faptul ca anul trecut pe vremea asta fundatiile care se chinuie sa trateze ALS-ul incasau doar 50.000$ as spune ca Ice Bucket Challenge chiar functioneaza. Si “toti hipsterii” care si-au turnat apa in cap si au share-uit video-uri “inutile” chiar au facut o mare diferenta.

Ca sa fie si mai clar exact cat de mult inseamna acele “like-uri si share-uri inutile” pentru oamenii bolnavi de ALS, unul dintre ei a si facut un video. Incepe ridicol, dar continua prin a exprima exact cat de oribila este boala si ce impact enorm are campania in viata lui. Pe scurt, isi cere scuze celor ofticati de campanie, dar se bucura ca in sfarsit ALS-ul este in centrul atentiei. Si asta conteaza, pentru ca oamenii astia au fost complet ignorati pana acum:

Deci da. Poti sa salvezi lumea cu un like. Pentru ca pana la urma este vorba de awareness. Cu cat mai multi oameni stiu de un lucru, cu atat mai multi oameni vor face ceva pentru acea cauza. Si da, din 100.000 de oameni care dau acele like-uri probabil ca doar cativa chiar doneaza bani. Dar sunt cativa in plus fata de atunci cand nu exista campania. Si conteaza.

Criticile asupra faptului ca multi privesc campania ca pe o simpla distractie sunt justificate. Si in mod clar se putea ca aceasta campanie sa mearga mai bine. Foarte putine video-uri contin si un link cu pagina pe care poti sa faci donatii. Si mai putine explica ce este ALS-ul. Este clar ca se poate mai bine. Fundatiile n-au stiut sa speculeze momentul, puteau, de exemplu, sa ofere pe site-urile lor ghiduri digitale pentru crearea de video-uri in care sa explice ca la sfarsitul video-ului si in descriere trebuie puse niste link-uri. Dar fenomenul i-a luat chiar si pe ei prin surprindere.

Dar asta nu inseamna ca totul a fost degeaba. S-au strans bani, multi bani. Si mult mai multi oameni stiu acum de ALS decat inainte.

Eu numesc asta o victorie a internetului. Si un pas bun in directia corecta. In loc sa fie ofticati de campanie, oamenii astia nemultumiti ar trebui sa se intrebe cum putea sa fie facuta mai bine. Dar nu toata lumea intelege online-ul. Si unii refuza, pur si simplu, sa participe la un trend “mainstream”. Indiferent de cat de mult ajuta.

Si da, redactorul de la Adevarul a zis ceva bine: sunt enorm de multe probleme grave care afecteaza mult mai multi oameni si care trebuie rezolvate. In mod singur vor fi campanii similare pentru multe dintre ele. Dar meritau si bolnavii de ALS putina atentie.

UPDATE: In urma postarii acestui articol am fost si eu provocat, aveti video-ul mai jos:

Dependenta de tehnologie NU exista

Drogat cu tehnologie

Exista o tona de articole pe internet despre dependenta de tehnologie. De la stiri despre mame care isi neglijeaza copiii pentru a posta pe Twitter, pana la aplicatii care iti spun cat de “dependent” esti de smartphone-ul tau. Binainteles ca exista si o gramada de oameni care cred in “dependenta de tehnologie” si considera ca un smartphone sau o retea sociala poate avea o influenta negativa asupra vietii tale.

Drogat cu tehnologie

De fiecare data cand se intampla ceva rau, multi dintre noi avem tendinta de a cauta un vinovat. Si e normal, pana la urma, atunci cand se intampla ceva rau iti doresti sa previ dezastre similare in viitor. Cand un copil are rezultate proaste la scoala pentru ca sta toata ziua si se joaca pe calculator, evident, calculatorul este primul vinovat. Si logic, cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci, pentru a imbunatati rezultatele copilului la scoala, este sa-i interzici sa mai petreaca atata timp in fata calculatorului.

Doar ca, dupa cum multi parinti o sa va spuna, chestia asta nu prea functioneaza. Poti sa-i interzici copilului sa faca multe lucruri, asta nu inseamna c-o sa invete mai bine. In unele cazuri functioneaza, dar in majoritatea nu. Si asta pentru ca problema n-a fost niciodata calculatorul.

Tehnologia ne pune unelte la dispozitie. Atat. Imaginati-va cum ar fi fost lumea astazi daca oamenii din epoza de piatra ar fi considerat ca uneltele de bronz “provoaca dependenta” si trebuie evitate. Un smartphone nu este decat o unealta extrem de avansata. Este un dispozitiv prin intermediul caruia poti comunica intr-un mod extrem de eficient, poti fotografia orice, poti sa ai acces la informatie si, nu in ultimul rand, poti sa te relaxezi.

Evident ca oamenii tind sa foloseasca uneltele utile mai mult. Atunci cand un dispozitiv sau un serviciu iti ofera posibilitatea de a-ti indeplini scopul mai usor, nu vei dori sa renunti la acel dispozitiv si il vei utiliza din ce in ce mai mult. Dar asta nu inseamna ca dezvolti o dependenta fizica fata de acel dispozitiv. Poti oricand sa traiesti fara tehnologie. N-o sa-ti placa, dar poti.

Oamenii care petrec exagerat de multi timp jucandu-se sau socializand online nu sunt dependenti de tehnologie. Pur si simplu aleg aceste unelte pentru a indeplini un obiectiv.  O mama care isi neglijeaza copiii stand pe Twitter nu o face pentru Twitter, o face pentru nevoia de a socializa sau pentru a fugi de responsabilitate. Ceva e foarte gresit in viata ei, poate nici macar nu si-a dorit sa fie mama si nu are un instinct matern extrem de dezvoltat, iar Twitter este unealta pe care o alege ca sa rezolve, macar temporar, problemele pe care le are. Daca nu ar avea Twitter la dipozitie probabil ca ar petrece exagerat de mult timp prin baruri, la diverse intruniri sau, cine stie, poate chiar si in secte religioase.

Un copil care nu invata bine este total dezinteresat de scoala. In lipsa unei activitati care sa-l stimuleze intelectual, poate alege sa se joace pe calculator. Jocurile iti ofera provocari care iti pun la incercare reflexele si abilitatea de a rationa. Iar provocarile in sine nu inseamna foarte mult, finalizarea obiectivelor intr-un joc, doborarea unui record sau pur si simplu castigarea unui meci le poate oferi sentimentul ca au realizat ceva. Daca scoala ar putea sa ofere, macar pe jumatate, acelasi lucru, mult mai multi copii s-ar chinui sa invete mult mai bine.

Oamenii etichetati ca “dependenti de tehnologie” ori au probleme mari sus la mansarda, ori sunt nefericiti, ori sunt, pur si simplu, extrem de capabili si pasionati, iar viata de zi cu zi nu-i stimuleaza suficient.

Tehnologia ne-a pus la indemana un set incredibil de unelte. Putem sa folosim aceste unelte intr-un mod eficient pentru a evolua, putem sa realizam ca “dependenta de tehnologie” este doar un simptom pentru altceva, putem sa invatam sa ne folosim de tehnologie intr-un mod eficient pentru a rezolva problemele pe care le avem de cand lumea, sau putem sa le mai lasam dreacu de calculatoare si smartphone-uri si sa revenim la viata de acum 20 de ani, care era “atat de mult mai buna”.

Arduino si Raspberry Pi – Uneltele prin care oricine poate crea urmatoarea revolutie in tehnologie

Steve Jobs avea o vorba care spunea ca tot ce se afla in jurul nostru a fost creat de oameni care nu sunt mai destepti decat tine. O data ce intelegi asta poti sa schimbi lumea in care traiesti si nu vei mai fi niciodata la fel. Majoritatea dintre noi credem ca trebuie sa ne traim viata respectand limitarile care ni se pun in fata. Trebuie sa mergem la scoala, sa luam o diploma, sa punem niste bani deoparte ca sa mergem intr-o vacanta frumoasa si sa ne facem o familie. Dar viata poate sa insemne mult mai mult de-atat.

Arduino Raspberry Pi

Cu totii avem capacitatea de a crea. Mai mult de-atat, cu totii majoritatea ne dorim sa o facem. Traim o bucurie enorma cand facem un lucru sa functioneze, chiar si cand este vorba de ceva simplu. Si totusi cei mai multi dintre noi nu ne hranim aceasta dorinta. Putinii care o fac, in schimb, ajung departe.

Nu este chiar greu de inteles de ce. Oamenii care au creat lumea moderna cum ar fi Steve Wozniak  (creatorul primului calculator personal cu adevarat util), investesc enorm de mult timp incercand sa descopere cum functioneaza tehnologia din jurul lor. Wozniak isi petrecea timpul liber lucrand fara sa-si doreasca sa inventeze nimic. Voia pur si simplu sa inteleaga cum functioneaza diverse componente electronice si cum le poate folosi intr-un mod cat mai eficient. Era un efort imens pe care majoritatea dintre noi nu avem timp sa-l depunem.

Pana nu demult pentru a avea acces la componentele de baza ale dispozitivelor pe care le folosim in fiecare zi iti trebuiau multi bani si mult timp. Aici intervin Arduino si Raspberry Pi (cele mai reprezentative dispozitive de acest gen), haideti sa le luam pe rand.

Ce este Arduino?

Arduino este un microcontroller, adica un dispozitiv la care se pot conecta motorase, diversi senzori, display-uri si cam orice poti sa-ti imaginezi. Odata conectat la un calculator Arduino poate fi programat sa primeasca informatii de la acesti senzori si sa actioneze alte componente in functie de valorile pe care le citeste. Pare complicat, dar nu este. Mie mi-a luat aproximativ 15 minute sa conectez un senzor de distanta si sa fac un beculet sa clipeasca mai repede atunci cand apropii ceva de senzor. Si in acele 15 minute a intrat tot timpul necesar sa scot Arduino din cutie si sa invat cum sa-l conectez la calculator. Si credeti-ma, nu sunt un geniu al programarii.

Pana la Arduino microcontroller-ele se programau cu assembler, un limbaj de programare greoi, de multe ori scris in cod binar pe care chiar si unii studenti de la Facultatea de Automatica au probleme in a-l intelege. Arduino a eliminat aceasta dificultate creand un limbaj de programare extrem de usor de inteles, cu instructiuni simple, care este convertit in cod assembler automat de aplicatia prin intermediul careia se conecteaza la calculator. Totul devine foarte simplu si nici macar nu trebuie sa scrii foarte mult cod, de cele mai multe ori parte din ce-ti doresti tu sa faci exista deja pe internet si nu trebuie decat sa copiezi si sa faci putine modificari. Absolut oricine poate sa se prinda cum functioneaza, fara absolut nici o experienta de programare urmand un tutorial foarte scurt (pare lung, dar sunt putine instructiuni si multa vorbaraie).

Ce poti sa faci cu Arduino? Pai cam orice. De la senzori care detecteaza atunci cand o planta nu mai are apa si trimit un tweet sa te anunte (trimitand si un tweet de multumesc atunci cand uzi planta), pana la robotei care se plimba prin casa evitand obstacole sau chiar si un telefon mobil. Componentele in general nu costa foarte mult si codul sursa este usor de inteles si disponibil gratuit pe internet. Nu-ti trebuie decat imaginatie, iar dupa ce apuci sa faci cateva proiecte copiate de pe internet, in mod sigur incep sa-ti vina idei noi. Posibilitatile sunt infinite.

Ce este Raspberry Pi?

Raspberry Pi este un micro computer dezvoltat initial in scopuri educationale. Dispozitivul trebuia sa fie un calculator in toata regula, dar cat mai portabil si cat mai ieftin, pe care elevii din scoli sa-l poata folosi pentru a descoperi programarea. Datorita pretului extrem de redus (undeva intre 170 si 190 RON pentru modelul “scump” cu placa de retea) Raspberry Pi a devenit enorm de popular si in afara mediului academic. Are un procesor ARM de 700 mhz, 512mb RAM si o placa video capabila sa redea filme in format 1080p. Poate fi conectat la un monitor prin HDMI, sau la un televizor normal printr-o mufa RCA. Are doua port-uri USB prin care se pot conecta un mouse si o tastatura si foloseste un slot de SD Card in loc de hard disk.

Poate fi legat in retea si accesat prin SSH (fara sa mai necesite monitor si mouse/tastatura) si poate fi utilizat ca un server in toata regula. Iar tot acest server este doar putin mai mare (pe lungime si latime) decat un card de credit.

Utilizari pentru Raspberry Pi sunt la fel de multe ca prentru Arduino. Are si el niste porturi in care pot sa fie conectati senzori si alte dispozitive electronice (desi nu la fel de multi ca Arduino). Poate fi transformat intr-un Media Box datorita capacitatii de a reda video in 1080p, poate fi utilizat ca un sistem de alarma prin adaugarea unui senzor de miscare (eu pe al meu l-am configurat sa trimita un email cand detecteaza miscare si dupa adaugarea unui modul de camera video ataseaza si o poza cu cine se misca prin fata lui), si tot asa.

Este putin mai complicat decat Arduino, pentru ca este un calculator in toata regula care ruleaza o distributie de Linux, dar in acelsi timp este o unealta incredibila pentru a invata Linux si pentru a intelege cum functioneaza un server.

Sa revenim la ideea de la inceputul articolului

Cu oricare din aceste doua dispozitive oricine poate sa descopere faptul ca tot ce ne inconjoara a fost creat de oameni care nu sunt mai destepti decat noi. Si Arduino si Raspberry Pi fac mult mai usoara intelegerea tehnologiei din jurul nostru si ne ofera posibilitatea de a crea ceva nou fara sa avem bugetul unei corporatii multinationale. Deja exista proiecte pe Kickstarter bazate pe Arduino care au strans zeci si sute de mii de dolari. Un exemplu este “The Smart Citizen Kit”, o placuta cu senzori legata la un Arduino care iti poate spune cat de sanatos este mediul inconjurator in functe de cantitatea de dioxid de carbon, azot, umiditate, etc. Cat de scump a fost de dezvoltat? Un senzor care detecteaza monoxidul de carbon, alcool, acetona, diluant, formaldehida si alte gaze toxice costa doar 70 RON.

Se gaseste asa ceva in Romania?

Spre surprinderea mea, da. Chiar se gasesc si Arduino si Raspberry Pi si senzori si afisaje si motorase si tot ce vrei si ce nu vrei. Exista trei mari magazine care distribuie genul asta de produse. Teguna, RoboFun si Jola Engineering.

Toate trei sunt ok, au cam aceleasi preturi si sunand la oricare puteti pune orice fel de intrebare, dar de departe cei mai prietenosi si flexibili sunt baietii de la Jola. Trebuie doar sa le descrii cam ce vrei sa faci si-o sa te ajute sa alegi ce se potriveste mai bine. Lucru care este foarte important tinand cont de faptul ca exista mai multe versiuni de Arduino si Raspberry Pi (plus accesorii), mai multe tipuri de senzori si dispozitive, iar modul in care toate acestea se leaga intre ele este, la inceput, putin mai greu de inteles fara cunostiinte de electronica.

Eu i-am sunat intr-un weekend cand, in mod normal, ca si celelalte magazine nu aveau deschis, dar s-a intamplat sa fie baietii la birou si au mai stat pana am ajuns si eu sa le fac o vizita. Ne-am imprietenit instant si m-au invitat sa trec pe la ei oricand am nevoie sa experimentez cu un dispozitiv nou pe care nu sunt sigur daca vreau sa-l cumpar sau nu.

In alte cuvinte, se poate si la noi 🙂

Despre proteste si protestatari

Citeam acum cateva zile un articol pe blogul lui Eftimie in care acesta se arata indignat de faptul ca oamenii care vin la proteste n-au inteles jandarmii si rolul jandarmeriei. Explica, Eftimie, in articol faptul ca jandarmii actioneaza numai la ordin si sunt oameni simplii. Eu stiu sa stea sau sa bata si aia e. N-ar trebui sa ne miram ca ne mai luam picioare la proteste. Trebuia sa ne asteptam la asta si sa nu ne mai plangem atat.

protest-universitate

Eu n-am o problema cu jandarmii. De fiecare data cand sunt inundatii, ninsori abundente sau orice fel de calamitati, sunt chemati si pusi sa lucreze ca niste sclavi in timp ce oamenii afectati stau prin carciumi si beau. Jandarmii nu au o slujba normala, nu-si pot da demisia cand nu le convine ceva pentru ca nu-si pot gasi locuri de munca alternative foarte usor. Au depus un juramant si vor, nu vor, trebuie sa faca ce li se spune.

Am in schimb o problema cu ordinele pe care le primesc. Este foarte ingrijorator faptul ca in Romania de astazi o manifestatie pasnica din centrul capitalei este inabusita intr-un mod violent de autoritati. Duminica seara, 8 Decembrie 2013, se adunasera in Piata Universitatii cateva sute de oameni in semn de solidaritate cu taranii din Pungesti (unde autoritatile comit niste abuzuri foarte grave).

Asa incep de obicei protestele in Bucuresti. Vin cateva sute de oameni, vad si altii ca se strange lumea si usor, usor, in cateva ore, numarul poate sa creasca de la cateva sute la cateva mii. In ultima vreme treaba asta nu prea s-a mai intamplat, dar duminica seara erau sanse foarte bune. De obicei jandarmii stau si ori nu fac nimic, ori legitimeaza oameni ca sa le trimita ulterior amenzi. Legitimarea reprezinta o forma de intimidare, dar este un demers perfect legal in conditiile in care protestul nu este autorizat. Exact asta ar trebui sa se intample si atata timp cat protestul este pasnic in orice tara democratica autoritatile nu pot decat sa emita amenzi.

Problema e ca nu asta s-a intamplat. O vreme oamenii au fost legitimati, dar ulterior strategia s-a schimbat. Jandarmii au incercuit zona fantanilor de la Universitate si nu au mai permis nimanui sa intre acolo (prevenind astfel grupul de protestatari sa creasca). Oamenii care erau deja acolo au inceput sa fie efectiv luati la suturi, patru ambulante au fost chemate ca sa ridice protestatari cu rani grave si asta fara ca protestul sa devina unul violent. Pumnii si picioarele au venit exclusiv din partea jandarmilor.

Acum, multi o sa spuna “pai si la ce te asteptai, nu stii ca asa e in Romania?”. Da stiu, si ce? Trebuie sa accept in mod tacit situatia actuala? Imi este foarte greu sa inteleg cum pot unii oameni (cum ar fi Eftimie) sa constate o situatie grava si sa spuna, plini de superioritate, ca “asa e ba fraierilor, obisnuiti-va”. Mi se pare resemnarea suprema.

Si mai greu imi este sa inteleg de ce atat de multi oameni se cocentreaza pe comportamentul jandarmilor si dezbat asta in loc sa fie ingrijorati de faptul ca in capitala, in anul 2013 dupa 23 de ani de libertate, copii de 16 ani sunt luati cu ambulanta dupa ce au fost loviti de jandarmi pentru simplu motiv ca au strigat “Uniti, salvam, toata Romania” fara sa aiba autorizatie (cand legea prevede ca ar fi trebuit, maxim, sa fie amendati):

Copil de 16 an -batut de jandarmi

Acum sa vorbim si despre protestatari. De pe blogul lui Eftimie am ajuns la un alt articol care critica un om pentru umratoarele cuvinte: “Noi suntem în stradă să ne apărăm ţara bă sclavilor!“. Articolul in sine e fondat, cuvintele protestatarului sunt prost alese, clar spuse la frustrare si mult prea exagerate. Dar ce m-a suparat cel mai tare se afla in zona de comenetarii. Se creaza impresia ca protestatarii sunt niste “pierde-vara” care stau la parintii lor acasa si ies in strada pentru ca n-au alta treaba mai buna de facut. Ceea ce este fals.

Merg din 2 Septembrie la proteste si, in general, cand ajung acolo, ma intalnesc cu multi cunoscuti din mediul online sau din mediul corporate. Suntem oameni mari, locuim singuri, ne intretinem singuri si muncim mult pentru asta. Daca stau sa ma gandesc, cunosc o singura persoana fara job care vine la proteste si chiar si acea persoana se afla doar temporar in situatia asta. Acum nu spun ca printre protestatari nu se gasesc oameni care nu au altceva mai bun de facut, si nici nu zic ca stie toata lumea de ce se afla acolo, dar nu asta e regula generala.

Nu pricep de ce a participa la proteste inseamna automat ca nu ai loc de munca. Nu e usor sa pleci de la servici si sa vii direct la proteste, iti sacrifici putinul timp liber pe care-l ai si a doua zi vii rupt in doua la serviciu. A fost in mod special greu in prima saptamana din septembrie cand veneam la proteste in fiecare seara si stateam pana la unu noaptea. Dar simteam (si simt in continuare) ca efortul merita.

Nu pricep nici de ce trebuie sa ai un job ca actiunea ta de protest sa fie valida. Ce treaba are una cu alta? Faptul ca lucrezi sau nu n-are nici o legatura cu validitatea revendicarilor facute in cadrul unui protest.

Cred ca ideile astea apar pentru ca foarte multi nu pricep de ce o persoana si-ar irosi timpul liber pentru o cauza ale carei efecte nu le simte direct. Si pentru ca sunt incapabili sa inteleaga asta presupun ca toti cei care o fac sunt in mod sigur niste oameni inutili si fara ocupatie. Conceptul asta este foarte periculos, s-a folosit si in 1990 cand s-au adunat oamenii la Universitate. Autoritatile au raspandit atunci idea ca acei oameni sunt niste paraziti si au reusit sa convinga multi prosti sa ignore motivele evidente de a iesi in strada in virtutea unei retorici penibile si false.

Tehnica asta functioneaza pentru foarte multi sunt lenesi si delasatori si de-abia asteapta o scuza sa nu depuna un efort pe care stiu c-ar trebui sa-l faca. Cum spuneam, nu-i usor sa protestezi pentru o perioada indelungata de timp.

Cat despre efecte, ar trebui cu totii sa realizam ca solidarizarea cu niste tarani din Pungesti cu care nu avem nici o legatura sau cu cei care locuiesc la Rosia Montana ne este si noua benefica.

Bineinteles ca sunt sanse mici ca noi sa fim afectati in mod direct, dar exista oricand sansa sa suferim din cauza abuzurilor similare in viitor. Daca toleram un comportament iresponsabil al autoritatilor putem si noi oricand sa devenim victime. De asta e buna solidaritatea, pentru asta a fost inventat conceptul.

Intr-o tara civilizata ar fi fost revolta generala dupa momentul in care imaginile cu acel copil ridicat de S.M.U.R.D. ar fi ajuns pe internet. La noi blogosfera se intreaba ironic “nu stiati in ce va bagati?”.

Efectele ignorantei din aceste zile nu vor fi imediat evidente. Nici un dezastru de acest gen nu este imediat evident. Vor trece ani pana cand vom simti pe pielea noastra exact cat de mult ne costa indiferenta, si pentru ca o sa treaca ani multi dintre noi o sa rada in continuare si o sa spuna “vedeti ma ca va agitati degeaba, nu s-a intamplat nimic, dar ce rau o ducem, si in ce tara nasoala traim”. Exact cum s-a intamplat pana acum, nu e usor sa faci legatura intre o propunere legislativa (sau un contract abuziv) din 2013 si situatia economica din, sa zicem, 2015.

Este regretabil faptul ca luneta masinii Ministrului Daniel Barbu a fost sparta, nu trebuie sa se mai intample.

Masina in care se afla Ministrul Culturii - Daniel Barbu dupa ce luneta acesteia fusese sparta

Am aflat pe la ora 19:30 ca Ministrul Culturii, Daniel Barbu, se afla in Club A in cadrul unui eveniment si ca mai multi protestatari il asteapta sa iasa. M-am grabit si eu sa ajung acolo, sunt foarte dezamagit de prestatia domnului Barbu in postura de ministru si vroiam sa-i comunic asta.

Masina in care se afla Ministrul Culturii - Daniel Barbu dupa ce luneta acesteia fusese sparta
Masina in care se afla Ministrul Culturii – Daniel Barbu dupa ce luneta acesteia fusese sparta

Am ajuns fix cand domnia sa a iesit din local, a trecut printre protestatari fara sa fie agresat in nici un fel si s-a urcat intr-o masina care cu doar cateva zeci de secunde in urma parcase in fata lovind usor un protestatar care ii bloca accesul. Nu stia nimeni ca aceea este masina care trebuia sa-l preia pe domnul ministru, soferului i s-a cerut politicos sa intoarca pentru ca nu se putea trece, strada fiind blocata de protestatari.

Initial nimeni nu s-a atins de masina domnului ministru, dar mai multi au incercat sa-i blocheze retragerea. La un moment dat masina a inaintat brusc si a lovit usor protestatarii din fata. In acel moment mai multi oameni au inceput sa loveasca cu palmele goale luneta masinii, dar nu a durat mult, cateva secunde. Mi-am desprins ochii de pe masina (eram in spatele ei) pentru a schimba cateva replici cu un prieten care venise si el acolo si cand m-am intors luneta era deja crapata.

Nu-mi dau seama cum s-a intamplat pentru ca, in galagia de-acolo, nu s-a auzit nici o lovitura.

In acel moment domnul ministru a iesit din masina si ne-a jignit spunandu-ne ca suntem niste neo fascisti si ca ne comportam violent (ignorati titlul video-ului, geamul era deja crapat cand a iesit din masina):

Dupa cum puteti observa absolut nimeni nu l-a agresat, in ciuda faptulul ca domnul ministru a jignit toata multimea prezenta acolo. Exact acelasi lucru a declarat si domnia sa, lucru pe care l-am apreciat chiar daca nu putea afirma altceva, erau cel putin doua televiziuni acolo (Digi 24 si R TV, dar nu sunt 100% sigur). Nu a fost lovit, stropit si nici macar imbrancit. Si pentru asta ma bucur foarte tare (eu sunt cel care se aude pe fundal strigand “Nu-l agresati, nu-l atingeti!”).

Sunt totusi extrem de trist pentru faptul ca luneta masinii a fost sparta. Cu putin timp inainte strigasem si eu impreuna cu mai multi oameni cerand ca masina SA NU fie avariata. Stiam foarte bine ca orice urma de violenta va putea fi folosita pentru a denigra miscarea anti proiect de la Rosia Montana. Ceea se si intampla acum.

Cred ca cineva din multime a spart intradevar luneta. Dar pot sa afirm ca aproape toti cei care am fost acolo nu am avut nici o intentie violenta si am facut tot ce-am putut pentru a evita acest gen de incidente. Nu am vazut oameni cu sete de violenta, nu am vazut oameni bucurosi ca luneta a fost sparta, din contra, cu totii ne-am ingrijorat foarte tare. Am auzit mai multi oameni exclamand “Nu trebuia sparta luneta, nu trebuia avariata masina!”.

Am fost foarte aproape de masina, dar nu am vazut nici o piatra. Imi imaginez ca probabil cu un cataroi a fost spart geamul, sau ceva asemanator (ca nu se crapa luneta unei masini scumpe de la lovituri cu palmele goale), dar este exagerata afirmatia conform careia s-a aruncat cu pietre. Nu pot sa afirm 100% sigur ca nimeni nu a aruncat cu nimic, timp de cateva momente am fost putin mai retras si as fi putut sa ratez momentul, dar nu cred ca s-a intamplat.

Mi se pare exagerata afirmatia domnului ministru conform careia suntem “neo fascisti violenti”, daca era asa nu cred ca ar fi fost posibil ca domnia sa sa stea intre noi fara ca nimeni sa nu comita nici un act de agresiune.

Trebuie totusi sa avem mare grija. In seara asta nu am fost suficient de vigilenti si am esuat in misiunea de a evita orice fel de violenta. Si asta trebuie sa ne faca mult mai atenti. Daca observam la proteste orice fel de tentativa agresiva trebuie sa intervenim si sa facem tot ce ne sta in putiinta pentru a opri acea tentativa cat mai repede, inainte sa se transforme in actuine.

Este foarte pacat ca o singura persoana sa comita un act violent si noi toti sa fim etichetati in conformitate cu acel act. Si din acest motiv nu e suficient ca doar noi insine sa evitam violenta, trebuie sa fim foarte atenti si cu cei din jur.

Ganditi la rece legat de Rosia Montana sau orice altceva

In ultimele saptamani am asistat cu totii la un adevarat festival al prostiei creat in jurul exploatarii miniere de la Rosia Montana. Un subiect care ar fi trebuit sa fie foarte simplu a ajuns acum sa fie intors pe toate partile intr-un mod grotesc si inutil. Este absolut imposibil sa ramai imun la tot ce se vorbeste in presa, sau chiar pe internet. Am avut si eu momentele mele de dubii in momentul in care “minerii” someri au intrat in direct la Antena 3 ca sa-si spuna oful. Asta pana cand au aparut imagini cu ei incercand sa para mai multi in fara camerelor de filmat:

Minerii de la Rosia Montana

Am ajuns sa ne intrebam care este concentratia de cianura din migdale in loc sa privim lucrurile in ansamblu. Dar daca tot vorbim de migdale haideti sa lamurim si treaba asta:

Concentratia de cianura va fi, daca toate standardele se vor respecta cu adevarat, sub limitele impuse de Uniunea Europeana. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa dormim linistiti. Nu stiu ce concentratie de cianura au migdalele, dar nu conteaza atata timp cat nimeni nu decida sa umple un mare lac de decantare cu ele. Concentratia e una, cantitatea e alta.

M-am saturat de comparatia cu mina din Finlanda care ar utiliza tehnologii similare. Asta nu e o garantie. In primul rand “tehnologiile similare” nu ar fi potrivite si pentru Rosia Montana. Mina de-acolo se afla in apropierea cercului polar. Adica e foarte frig si densitatea de populatie din jurul minei e foarte mica. Temperatura ambientala conteaza enorm. Orice fluid, toxic sau non-toxic, se vaporizeaza in cantitati mai mari atunci cand temperatura ambientala este mai ridicata. In Kittila – Finlanda avem o temperatura care rareori depaste zero grade celsius si o exploatare de 40 de ori mai mica. La Rosia Montana temperatura depaseste chiar si la umbra 28 °C in anumite perioade ale anului si exploatarea este mult mai mare (ca sa nu mai vorbim de densitatea de populatie).

Am auzit tot felul de ineptii legate de faptul ca cianura este doar un cuvant care suna urat, si de-aia se sperie lumea. De fapt n-ar fi nici o problema, primarul din Certeji a declara chiar ca pestii cianurati i-au imbunatatit viata sexuala. Oameni buni reveniti-va, cianura ucide. Poate nu azi, poate nu maine, dar la un moment dat, expunerea constanta va cauza probleme grave de sanatate. Si la Rosia Montana nu e vorba doar de cianura. Este un intreg cocktail de substante toxice deversate in aer liber, direct in natura. Corect, lumea se concentreaza intradevar prea mult doar pe cianura. La Rosia Poieni nici macar nu s-a folosit cianura si zona a devenit oricum extrem de toxica.

De locuri de munca nici macar nu mai vreau s-aud. In Peru mor oameni in strada ca sa inchida o mina similara si inclusiv fosti mineri protesteaza. Ai nostrii (aia 30 sau cati or fi) se inchid in subteran ca sa deschida exploatarea. Imi spunea cineva ca una e Peru, alta e Romania sau Uniunea Europeana. Sincer sa fiu eu unul nu vad diferenta. Sunt tot oameni saraci care stau pe miliarde de euro fiind condusi de politiceni corupti.

Ultima prostie este proclamarea lui Claudiu Craciun ca lider al miscarii impotriva proiectului si denigrarea lui in toate modurile posibile.

Eu m-am implicat in aceasta miscare din 2 Septembrie. Recunosc cu rusine ca nu stiam nimic despre Rosia Montana inainte de acea data. Am vazut imagini cu protestele de pe 1 Septembrie pe Facebook si lipsa lor totala din presa. Am citit, am aflat si-am tras niste concluzii.

De-atunci putinul timp liber pe care-l am se duce in promovarea acestei miscari, mi-am pus blogul la bataie (care nu trateaza in mod normal decat subiecte legate de tehnologie), incerc sa deschid minti pe unde pot si merg la proteste in loc sa ma odihnesc si eu linistit ca tot omul acasa.

In ciuda gradului meu de implicare nu sunt constient de niste lideri ai miscarii. Nu le-am simtit nici prezenta nici influenta. Nu stiu, daca sunt, cine sunt si ce vor. Si cam ca mine sunt toti oamenii pe care-i cunosc implicati in treaba asta. Eu azi aud prima oara de Claudiu Craciun desi a fost o perioada de-o saptamana in care am iesit in strada in fiecare seara (si acum ies cel putin saptamanal).

Legat de el ca om nu stiu ce sa spun pentru ca nu-l cunosc. Dar legat de ce apare in presa pot sa garantez ca, desi in realitate n-are nici influenta si nici notorietate printre protestatari, este portretizat ca lider al miscarii. Si pentru asta va fi trecut prin tot felul de mizerii fie ca bazele acestor concluzii (defavorabile lui) sunt adevarate sau nu.

Ma opun proiectului pentru ca nu avem o clasa politica suficient de matura pentru a gestiona o exploatare de dimensiunea asta. Pentru ca incompetentii din guvern, presedentie si parlament nu ne pot asigura nici ca Romania nu va suferi daune majore si nici ca orice profit obtinut de-acolo va fi folosit in mod responsabil. Rosia Montana trebuie lasata in pace pana cand tara asta va fi suficient de matura pentru a putea exploata resursele de-acolo fara sa lase un desert toxic in urma. Si va trebui sa faca asta doar atunci cand va putea sa profite cu adevarat de pe urma acelor resurse. Nu cand banii s-ar duce pe autostrazi de 30 de ori mai scumpe decat in occident si pe fantani arteziene de milioane de euro care sunt practic facute din trei furtune si doua placi de marmura.

Incercati sa va amintiti ultimul moment in care politicienii nostrii au asigurat desfasurarea unui proiect industrial (sau de orice fel) in conditii optime si profitabile pentru Romania. Nu puteti? Nici eu. Iar lucrul asta este valabil pentru orice alta dilema publica pe care o avem in acest moment.

Orice spune sau orice face Claudiu Craciun (sau oricine altcineva) nu-mi poate schimba opinia. Fie ca se dovedeste a fi o persoana demna, capabila si dornica de a conduce o miscare de acest gen sau nu. Orice argument tehnic este irelevant. Nici un standard de mediu, nici o tehnica moderna de exploatare nu ne poate salva de incompetenta si coruptia clasei politice care ne conduce. Degeaba are Uniunea Europeana standarde de mediu daca Romania, ca tara, nu are capacitatea de a se asigura ca acele standarde sunt respectate.

Vreti sa vorbim de lideri sau macar reprezentati ai miscarii impotriva proiectului? De ce nu discutam despre Eugen David, fondatorul ONG-ului Alburnus Maior, care asa, om simplu si pricajit cum e el, reuseste de 14 ani de zile sa tina piept acestei corporatii multi-nationale care a cumparat intreaga clasa politica:

Daca vrem sa valorificam resursele naturale pe care le mai avem trebuie sa crestem. Trebuie sa invatam sa privim lucrurile la rece si trebuie sa nu ne mai pierdem in detalii.

Ganditi singuri. Ganditi pentru voi. Ne pierdem in detalii degeaba. Ganditi la rece.

Samsung triseaza in benchmark-uri, Galaxy S4 programat sa fie mai rapid doar in teste

Samsung Galaxy S4 Triseaza

Cei de la AnandTech au facut teste pe modelul international de Samsung Galaxy S4 si au descoperit ca noul terminal triseaza atunci cand e supus la teste de performanta. In mod normal, atunci cand smartphone-ul ruleaza jocuri intense, procesorul grafic sta la o frecventa de 480MHZ. Dar cand terminalul ruleaza aplicatii create special sa testeze performantele acestuia procesorul grafic sare automat la 532MHZ, oferind o performanta mai buna cu aproximativ 13%.

Samsung Galaxy S4 Triseaza
Samsung Galaxy S4 Triseaza

Asta inseamna ca cei de la Samsung au programat in mod deliberat Galaxy S4 sa para mai bun in teste

Desi Samsung nu a publicat niciodata viteza oficiala a procesorului grafic de pe S4, exista informatii conform carora aceasta ar fi, intradevar, 480MHZ. Asta inseamna ca aceasta este frecventa la care este intentionat sa functioneze, fara sa se supra incalzeasca sau sa consume prea multa baterie. Orice procesor poate fi fortat peste limitele sale normale. Din pacate asta inseamna, de obicei, ca durata lui de viata va fi mai redusa. Pe langa asta, in momentul in care este fortat, un procesor consuma mult mai mult curent, putand sa descarce bateria foarte repede.

Exista multe alte motive pentru care smartphone-urile (si calculatoarele in general) nu vin cu procesoare fortate din fabrica. Nexus 4, de exemplu, isi reduce puterea de procesare in momentul in care se incinge prea tare pentru a nu strica permanent bateria. Iphone 4 vine cu procesorul redus ca performanta din fabrica pentru a asigura o durata de viata a bateriei mai mare, si tot asa.

Exista foarte multe exemple in industrie in care procesoarele nu sunt folosite nici macar la capacitatea lor maxima din diverse ratiuni de sustenabilitate. A forta un procesor inseamna sa te joci cu focul.

In alte cuvinte

Samsung este dispus sa riste defectarea telefonului doar ca acesta sa aiba rezultate mai bune in teste. Utilizatorul nu va beneficia de acea performanta in nici o alta aplicatie. Este doar un truc gandit sa creeze iluzia unei performante mai bune, cel putin pe hartie.

De ce ne pasa?

Pai nu trebuie sa ne pese. Acesta este inca un exemplu care demonstreaza perfect ca rezultatele din benchmark-uri nu au nici o treaba cu realitatea. Sunt deranjat de gestul facut de Samsung. Este in esenta o tentativa de a ne fraieri. Din fericire nu e greu sa eviti astfel de capcane. Daca vrei sa vezi cat de performant este un telefon trebuie sa te duci in showroom sa te joci cu el. Nici un review si nici un benchmark nu poate oferi o imagine mai clara.

Nu conteaza cate nuclee are procesorul, ce frecventa are sau cat de puternic este procesorul grafic. iPhone 5 are un procesor cu doar doua nuclee si este singurul telefon de pe piata care mentine un framerate perfect in orice joc si orice aplicatie. Chiar si in cazul platformei Android exista exemple de telefoane cu procesoare mai slabe care ofera o performanta mai buna.

UPDATE: Samsung a oferit o explicatie oficiala pentru rezultatele obtinute de cei de la AnandTech:

Aparent viteza maxima a procesorului grafic din Galaxy S4 este intradevar 533MHZ, dar, la fel ca Nexus 4, terminalul reduce aceasta viteza la 480MHZ in mod normal pentru a proteja telefonul de supra sarcini, exceptie facand doar anumite aplicatii native si, in mod surprinzator, cateva aplicatii de benchmark:

Meanwhile, a maximum GPU frequency of 533MHz is applicable for running apps that are usually used in full-screen mode, such as the S Browser, Gallery, Camera, Video Player, and certain benchmarking apps, which also demand substantial performance.

Desi comunicatul practic confirma descoperirile celor de la AnandTech Samsung, putin mai jos, insista ca procesorul a fost configurat sa ofere cea mai buna experienta pentru utilizator si nu pentru a da rezultate bune in benchmark-uri:

The maximum GPU frequencies for the GALAXY S4 have been varied to provide optimal user experience for our customers, and were not intended to improve certain benchmark results.

Hmm. Nu prea stiu ce sa inteleg din asta.

In urma raspunsului oficial AnandTech a efectuat mai multe teste si a observat ca intradevar, pe langa aplicatiile de benchmark-uri exista si aplicatii native care folosesc, pentru putina vreme, procesorul grafic la intreaga lui capacitate. Ceea ce nu schimba foarte mult fondul problemei.

Singura parte buna pe care pot sa o observ pentru utilizatorii de Galaxy S4 este ca macar procesorul nu este fortat peste capacitatea lui, ci doar lasat sa mearga la maxim. Ceea ce e mult mai bine.

Incredibil, n-ai sa crezi ca s-a intamplat in lumea online-ului, un blogger este uluit

Niste scaune. Senzational.

Si tocmai ti-ai luat tzeapa. N-ai putut sa te abtii cand ai vazut titlul nu? Eu unul m-am saturat de stiri “incredibile” si titluri “uluitoare”. Si intradevar nu-mi vine sa cred ce se intampla in lumea online-ului.

Niste scaune. Senzational.
Niste scaune. Senzational.

Avem putine stite-uri de stiri care mai au o urma de integritate. Dar chiar si-acolo incep sa-si faca simtita prezenta non-stirile care au “uluit” o non-celebritate sau au “uimit” un non-specialist. Imaginati-va cum se simte un jurnalist care incearca, toata cariera, sa scrie stiri pertinente si vede cum o stire inutila cu un titlu “incredibil” obtine de 10 ori mai multe vizualizari decat stirile sale.

E trist. Omul ala are doua optiuni. Sa persiste in a fi integru sau sa inceapa si el sa scrie titluri uluitoare.

De multe ori oamenii care nu incalca regulile jurnalismului sa consoleaza cu faptul ca, pe termen lung, “prostitutia” jurnalistica nu are cum sa aduca ceva bun. Cred ca, in final, utilizatorii de internet o sa se obisnuiasca cu ideea ca titlurile “uluitoare” nu le aduc nimic bun si o sa le evite. Dar din pacate, chestia asta pur si simplu nu se intampla.

Un numar mic de oameni o sa-si dea seama ca in spatele unui asemenea titlu nu are cum sa se afle o stire interesanta. E logic. Daca stirea era interesanta titlul ales corect ar fi fost mult mai atragator decat un titlu “incredibil”. O stire buna nu are nevoie de artificii.

Majoritatea oamenilor, in schimb, nu se prind. Sau mai degraba, desi stiu ca e o sansa mare sa citeasca o mizerie, dau click oricum. Pana la urma, ce-ai de pierdut? Mai mult de 10 secunde nu-ti ia sa te prinzi ca citesti o non-stire. Asa ca de ce sa nu dai clikc?

Problema este ca acel click incurajeaza inptii de genul asta. Cu cat vom da mai multe click-uri pe titluri stupide, cu atat vom avea mai multe titluri stupide. Site-urile de stiri traiesc din advertising, multe din ele au probleme financiare si nu se mai concentreaza pe viitor. Salariile trebuie platite acum asa ca orice metoda de a mari numarul de vizualizari este luata in calcul.

Noi suntem, din pacate, singurii care putem sa ne asiguram ca beneficiem de o presa online de calitate. Nu doar prin a evita titluri “incendiare” ci si prin a rasplati un articol bun.

Un share nu costa nimic. Daca citesti ceva care intradevar iti place, da-l mai departe. Arata-le putinilor jurnalisti corecti pe care ii mai avem ca fac o treaba buna. Si, desi e greu, incearca sa nu mai dai click pe titluri “senzationale”. Daca titlul este “uluitor” in mod sigur in spatele lui se ascunde un articol care iti va irosi cel putin 10 secunde pe care nu le vei primi niciodata inapoi. Iar secundele in timp se-aduna.

De ce refuzam sa devenim adulti? Sa avem un plan de cariera? Sa intemeiem o familie?

Party

Dailymail.co.uk a publicat un articol foarte interesant despre generatia “Peter Pan”. Oameni cu varste de peste 30 de ani care nu au un plan de cariera, nu detin inca o locuinta si nici nu se gandesc sa intemeieze o familie. Articolul trage un semnal de alamra. Peste tot in lume din ce in ce mai multi oameni refuza sa se maturizeze si sa abordeze deciziile dificile pe care orice persoana trebuie sa le faca la un moment dat in viata.

Party
Sursa imagine: entertainmentguide.local.com

In timp ce parintii nostrii, la varsta de 30 de ani, aveau deja o familie, copii, un credit pentru o casa si un job stabil, noi stam prin cluburi si ne putram exact ca niste adolescenti. De multe ori sub privirile ingrozite ale parintilor nostrii.

Dar oare gresim? Articolul arata doar faptul ca generatia noastra (25 – 40 ani) are o mare problema. Dar nu propune solutii si nici nu exploreaza cauzele. Aparent pur si simplu ne este frica.

Marianne Power, autoarea articolului, spune ca, spre deosebire de parintii nostrii, avem mult mai multe oportunitati in fata si in ciuda acestui fapt refuzam sa luam decizii importante.

Tonul dat de dailymail.co.uk ne face sa parem iresponsabili si imaturi, dar cred ca, defapt, foarte putini din noi evita sa se maturizeze.

Am crescut cu totii intr-un mediu instabil. Fie ca e vorba de noi, in Romania, sau de oameni de varsta noastra din alte tari mai civilizate. Climatul stabil in care studiile superioare iti asigurau o cariera nu mai exista nicaieri. Suntem constienti de asta de foarte multa vreme.

Parintii nostrii ne-au pistonat constant sa invatam in scoli pentru ca asta le-a oferit lor, sau oamenilor din jurul lor, o sansa aproape garantata de succes in viata. Dar nu asta observam si noi cand ne uitam in jur. Lumea s-a schimbat.

Haideti sa vorbim intai despre cariera

Job-urile la care lucrezi o viata intreaga sunt pe cale de disparitie. Asta daca n-au disparu deja total. In ziua de azi nu te mai pensionezi lucrand pentru aceeasi companie (sau intreprindere) la care te-ai angajat cand ti-ai finalizat studiile. Pentru mine au trecut 7 ani de cariera in web si deja am schimbat 3 job-uri.

Nu-mi place sa-mi schimb job-ul. De fiecare data las in urma o echipa in cadrul careia am trecut prin multe. Las in urma familiarul chiar daca am avut norocul de a lucra numai cu oameni exceptionali. Nici macar de sefi nu pot sa ma plang, ba chiar as putea sa spun ca niciodata nu am fost nedreptatit, umilit sau constrans.

Dar trebuie. Noul plan de cariera nu mai corespunde cu cel vechi. Inainte asteptai sa treaca anii, urcai incet incet in ierarhie, sau macar primeai mariri de salariu, asteptai pensia si aia era. Mi-as dori sa pot sa fac chestia asta. Cum imi imaginez ca multi isi doresc. Dar nu se poate.

Din pacate companiile in care lucram nu mai au fonduri nelimitate, iar timpul nu mai are rabdare cu ele. Si nici cu noi.

Sa vorbim putin si de pensie

Care pensie? Stiti pe cineva care si-a facut un depozit sau un plan pentru pensionare? Eu nu stiu. Si asta poate sa para una din cele mai mari iresponsabilitati. Dar cum puteam oare sa ne bazam pe un fond de pensii? Tocmai ce se desfasoara o profunda criza financiara din cauza careia milioane de oameni din toata lumea si-au pierdut agoniselile de-o viata. Vedem cum inflatia creste si observam ca nu exista nici un fel de stabilitate financiara.

La cum arata lucrurile acum impresia generala este ca orice fond de pensii are sanse infime sa ne asigure o batranete linistita. Iar de pensia de la stat nici n-are sens sa vorbim. Nici macar pe cele mai mari institutii financiare straine nu putem sa ne bazam. Au fost primele care au cazut.

Nu in ultimul rand, trebuie sa discutam si despre familie

Acesta este probabil cel mai dificil subiect. Multi dintre noi au avut parinti care s-au aventurat foarte repede in acest angajament. Si pentru unii a fost foarte bine. Dar pentru foarte multi nu. Cred ca acum, mai mult ca orice generatie precedenta, suntem constienti ca persoana cu care alegi sa-ti petreci viata trebuie sa fie cu adevarat potrivita pentru tine.

Generatiile anterioare ne ofera, de multe ori, contra exemple, iar internetul si explozia de media ne prezinta si vise si cosmaruri in aceasta privinta.

Ne e greu sa alegem pentru ca stim cat de mare este miza. Sunt atatea lucruri care pot merge prost si frica de esec ne copleseste total. Dar nu cred ca este un lucru rau. Ar trebui sa ne fie frica.

O familie poate trece prin orice. Doua salarii mai putin decat ideale pot, impreuna, sa cumpere o casa. Provocarea imensa de a creste si educa in mod corespunzator un copil nu pare la fel de mare atunci cand lucreaza doi la asta.

Dar nici unul din toate aceste avantaje nu poate fi obtinut cu adevarat daca nu traiesti langa cine trebuie. Putem mult timp sa ne inhibam nemultumirile sau nepotrivirile de caracter, dar la un moment dat stim, in sinea noastra, ca vor iesi cu siguranta la suprafata. Si stim in acelasi timp ca fara sa incercam n-avem cum sa reusim.

Eu cred ca asta ne face sa fim atat de putin grabiti sa ne casatorim. Multi dintre noi nu au crescut intr-o familie ideala, sau au vazut in jur nenumarate exemple negative, si ne dorim sa oferim ceva mai bun pentru copii nostri.

Evitam sa ne facem mari pentru ca stim ce inseamna

Avem vise mai frumoase decat generatiile anterioare atunci cand vine vorba de viata noastra personala si profesionala. Evitam sa alegem pentru ca nu reusim sa gasim optiunea ideala in posibilitatile infinite pe care le avem in fata. Si facem asta pentru ca stim ce-ar trebui sa gasim, dar nu reusim.

Secretul, cred eu, este sa ramanem calmi si sa nu ne dam batuti. In viata nu trebuie sa te multumesti cu altceva decat cu visul tau. Fie ca e vorba de viata personala sau profesionala trebuie sa mergi mai departe pana cand gasesti exact ceea ce cauti. Si nu-ti fa griji. O sa stii cand o sa se intample asta.

“Adultii” ne critica pentru frica de angajament. Si intr-un fel au dreptate. Multi dintre noi riscam sa ratam oportunitati in viata pentru ca pur si simplu ne e frica sa facem un pas pe care stim ca trebuie sa-l facem.

Batranilor nostri le e frica de faptul ca viata trece pe langa noi. Dar cea mai mare frica ar trebui sa fie faptul ca nu traim viata pe care ne-o dorim. Singura greseala pe care putem s-o facem este sa nu mai cautam. Atunci chiar ca vin cei 40 de ani peste tine si realizezi ca sansele de a fi cu adevarat fericit devin din ce in ce mai mici.

Foarte multi pica in aceasta capcana. In spiritul ideilor conturate de generatiile anterioare tindem sa ne agatam de ceea ce prindem. Stim ca nu-i bine, dar insistam. Si pierdem timp. Nici nu mergem pana la capat si nici nu ne urmam visele. Cred ca defapt aici este problema noastra. Suntem suficient de intelepti incat sa nu ne grabim, dar nu suficient de curajosi incat sa facem ceea ce stim ca trebuie sa facem.

Cum comunica un lider adevarat cu angajatii sai – Steve Jobs tinand o prezentare pentru departamentul de marketing

Steve Jobs

Exista multe mituri si pareri despre cine a fost Steve Jobs, dar majoritatea sunt pure speculatii. In general, desi avem impresia ca stim multe despre fostul CEO al Apple (si zvonurile despre modul brutal in care isi trata angajatii), nu exista foarte multe informatii despre cum a condus efectiv companiile care l-au transformat intr-un simbol al leadership-ului. Stim cu totii ca a avut un incredibil succes, dar nu stim de ce.

Am reusit sa gasesc pe Youtube un video intern creat de Steve Jobs pentru departamentul de marketing al companiei Next. Steve a creat Next in 1985 dupa ce a fost fortat sa plece de la Apple cu scopul de a crea cele mai bune workstation-uri (calculatoare pentru profesionisti).

Video-ul are cam 18 minute, dar va recomand sa va uitati la el. Stim cu totii cum majoritatea sefilor dezvolta o strategie si ordona angajatilor lor sa o urmeze, de cele mai multe ori, fara sa o explice sau sa o supuna la o dezbatere. In video veti putea urmari cum un lider adevarat incearca sa “vanda” o strategie de marketing angajatilor sai, mai degraba decat sa le ordone sa o puna in practica:

Prezentarea incepe cu ceva care, in general, lipseste cu desavarsire din prezentarile celor mai multe companii: contextul. In viziunea clasica angajatul este un executant. Nu trebuie sa stie de ce face ce face, trebuie pur si simplu sa faca. D-aia e platit nu? Gresit. Cei mai buni angajati ai oricarei companii sunt cei care rezolva probleme. De multe ori sunt si cei care le descopera. Toate companiile au angajati creativi, dar pentru ca aceasta creativitate sa iasa la suprafata angajatul trebuie sa inteleaga ansamblul problemei. Daca nu stie contextul in care a aparut task-ul la care lucreaza nu poate sa vada modalitati prin care i-si poate face treaba mai bine sau, mai mult, de a aduce o contributie mai valoroasa strategiei ca ansamblu.

Al doilea punct foarte important este atitudinea. Jobs n-a facut video-ul pentru a informa departamentul de Marketing in legatura cu ceea ce trebuie sa faca. Asta se rezolva foarte simplu printr-un memo. A creat video-ul pentru a convinge departamentul de marketing ca noua sa strategie este buna. Cand seful tau iti da un task il faci, nici nu se pune problema. Dar una e sa primesti un job pe care trebuie sa-l faci si alta e sa lucrezi la o idee in care crezi. Video-ul nu se termina cu faimosul “Ok, si acum la treaba!” pentru ca nu este nevoie. Cand un angajat crede in ideea care sta la baza job-ului lui n-are nevoie sa fie indemnat sa lucreze. O va face din propria initiativa.

Cei mai mult manageri fac confuzia de a crede ca angajatii lor lucreaza pentru bani. Si partial asa este. Dar un salariu adecvat, desi este necesar, nu este suficient pentru o motivatie puternica. Pentru a realiza ceva cu adevarat special trebuie sa muncesti foarte foarte mult. Te-ai astepta ca un salariu mai mare sa te indemne sa muncesti mai bine, dar exista un punct peste care nici o extra motivatie financiara nu te poate face sa treci. Ca sa depui efortul necesar realizarii unui job exceptional trebuie sa crezi in ceea ce faci. In plus, daca un angajat crede cu adevarat in strategia companiei in care lucreaza, crede si in viitorul acelei companii. Si nu va dori niciodata sa plece.

Un alt aspect foarte interesant este apelul pentru feedback de la sfarsitul video-ului. Multi manageri cer feedback de la angajati, dar o fac oarecum protocolar si degeaba. Cei mai multi sefi nu cred ca angajatii lor pot veni cu idei mai bune decat ale lor. Partial din orgoliu si partial pentru faptul ca angajatii nu au acces la ansamblul problemei, la context-ul despre care vorbeam mai devreme. In consecinta vin cu idei proaste si in timp sefii se satura de feedback care nu are niciodata cum sa fie bun. La Next, si ulterior la Apple (cand Steve s-a intors) feedback-ul angajatilor a fost extrem de important. Multe produse, cum ar fi iPod-ul, s-au nascut din viziunea altor angajati. Nu a lui Steve Jobs.

Trebuie sa va ganditi si ca Steve Jobs, la momentul realizarii acestui video, turna milioane si milioane de dolari in Next fara sa castige mare lucru. In alte cuvinte compania pierdea bani, sistemele Next erau, fara nici un dubiu, cele mai bune de pe piata, dar si cele mai scumpe. Cand a plecat de la Apple in 1985 Jobs si-a vandut toate actiunile (mai putin una) si nu mai castiga nici un ban din compania pe care o crease. Iar Next nu facea nimic decat sa-i toace toti banii pe care ii castigase la Apple. Chiar si-asa, incerca sa “vanda” o idee angajatilor sai, in loc sa le ordone sa o adopte orbeste.

Abordarea lui Steve Jobs a functionat. Next n-a devenit niciodata lider de piata si n-a produs niciodata foarte multi bani. Dar a creat niste produse incredibile. Sistemul de operare NeXTSTEP a prezentat un enorm interes pentru Apple, care, in 1995 a decis sa cumpere compania si astfel sa-l aduca inapoi pe Steve Jobs. NeXTSTEP a devenit Mac OS X si inca ruleaza pe toate sistemele vandute de Apple (inclusiv pe iPhone). Pentru banii invesiti in Next si pentru stilul de management pe care l-a avut Steve si-a recuperat integral investitia plus un sanatos profit ca rezultat al tranzactiei Next.

Ulterior a fost repus in functia ca CEO al Apple si toata tehnologia dezvoltata la Next a ajutat compania sa urce in topul celor mai profitabile afaceri de pe glob. E greu sa ignori pierderile financiare si sa-ti pastrezi calmul, dar ambitia de a crea un produs bun si de a forma o echipa de angajati care nu sunt niste simplii robotei este ceea ce poate genera cu adevarat o companie de succes.

La fel cum clientii nu cumpara produsul pe care il vinzinzi ci motivul pentru care ai creat acel produs, angajatii buni lucreaza pentru viziunea companiei si nu doar pentru salariu.