Experienta Škoda Velo Challenge

Acum cateva zile Vlad Dulea a lansat un apel catre bloggeri pentru formarea unei echipe care sa concureze la Škoda Velo Challenge. O competitie de mountain bike (pe off road) dedicata companiilor. Echipele au cate patru membri si fiecare trebuie sa parcurga intregul traseu de 10km inainte de a preda stafeta. Angajatii  au astfel ocazia sa se intreaca, efectiv, cu concurenta 🙂

Norocul a facut sa fiu selectat in Echipa Bloggerilor #2. Nu stiam exact la ce sa ma astept, mai ales ca nu mai participasem niciodata la o competitie de mountain bike pe off road. Smartatletic.ro a sustinut echipele bloggerilor cu toate echipamentele de care a fost nevoie. Initial vroiam sa merg cu propria mea bicicleta, dar, pe masura ce data concursului se apropia, am inceput sa-mi faci griji. Onoarea bloggerilor era la mijloc si bicicleta mea isi arata varsta asa ca am optat pana la urma pentru un mountain bike adevarat de la Smartatletic. Ma bucur foarte tare ca am facut-o, bicicleta Cross s-a comportat exemplar si nu cred ca a mea ar fi supravietuit traseul.

Si uite asa am ajuns sambata dimineata la Škoda Velo Challenge, echipat cu o super bicicleta, o casca de protectie si mult optimism. Nu mai facusem niciodata trasee off road, aveam o idee vaga, dar sincer sa fiu, pana cand nu treci prima oara prin padure habar n-ai la ce sa te astepti.

Pe coloana de start era foarte mare inghesuiala. Pentru ca nu aveam nici un fel de experienta pe off road am decis sa plec primul. Fiind aglomeratie exista riscul sa se piarda mult timp la start, si mai bine sa-l pierd eu decat cineva cu multa experienta. Andrei, Marius si Hristos, cu totii mai versati, urmau sa recupereze timpul pierdut de mine la start (ceea ce s-a si intamplat).

Am accelerat rapid, am reusit, spre surprinderea mea, sa prind din urma cativa concurenti. Pe masura ce avansam depaseam din ce in ce mai multi oameni. Era incredibil, dar, fara avertizare, intr-un sectiune a traseului pe camp (nici macar in padure) am reusit sa cad.

Spiritul de fair play al competitiei a devenit imediat evident, mai multi concurenti au vrut sa opreasca sa vada daca sunt ok. Am strigat de fiecare data ca sunt bine ca nu cumva sa piarda cineva timp din cauza mea. N-aveam decat vreo doua julituri, mai rau era ranit orgoliul.

Dupa o scurta pauza in care am pus lantul si  saua bicicletei la loc  am plecat din nou la drum. Am reusit sa prind iar din urma cativa concurenti, cand, dintr-o data, s-a intamplat ceva absolut magic. Am ramas singur in padure. Cei care erau in fata erau foarte departe, iar cei pe care-i depasisem ramasesera mult in urma.

A fost incredibil. Una din cele mai frumoase experiente pe care le-am trait in ultima vreme. Nu stiam traseul si acum nu mai aveam dupa cine sa ma iau. Dadeam cat puteam de tare la pedale, eram concentrat la maxim incercand sa evit toate obstacolele si trebuia sa fiu atent si la marcaje.

In acel moment de liniste totala traseul era singurul lucru la care ma gandeam. Uitasem de servici, de griji, de plata intretinerii si de tot. Nimic nu mai conta si cumva am reusit sa ma tin pe doua roti pana la sfarsit.

Am reusit sa ma clasez, in prima tura, pe locul 56 din 98. Am fost foarte fericit, not bad pentru primul traseu de off road: botezul, asa cum l-a numit foarte poetic, Hristos (ce-aveti ma, asa-l cheama pe om).

AndreiMarius si Hristos s-au descurcat exemplar reusind sa ridice echipa de pe locul 56 (unde am lasat-o eu) pe 44, clasandu-ne in prima jumatate.

Spre surprinderea noastra au existat si premii pe industrii, nu doar clasamentul general (cea mai buna echipa din IT, Retail, Servicii, Advertising & Media, etc.). Am reusit sa castigam trofeul bloggerilor 🙂 n-a fost foarte greu pentru ca eram doar doua echipe care concurau pentru el, dar in orice caz, o surpriza placuta.

Bloggerii castigatori - Sursa Foto:  NoMad Merida Racing Team
Bloggerii castigatori – Sursa Foto: NoMad Merida Racing Team

Nu ne asteptam sa castigam nimic, si, ca mai toata lumea, nu pentru asta venisem acolo. Important nu este timpul pe care-l scoti, ci faptul ca ai participat. Stiu ca suna lame, dar chiar asa este. Experienta de a participa la o asemenea competitie dominata de fair play si voie buna e mult mai valoroasa decat orice trofeu.

Tin sa subliniez acest lucru pentru ca au existat mai multi concurenti raniti pe parcursul traseului. Padurea Baneasa nu este cel mai dur loc in care poti sa te dai cu bicicleta, dar chiar si acolo te poti rani foarte usor. Eu am scapat ieftin cu doar cateva julituri, dar altii n-au fost asa de norocosi. N-am o confirmare oficiala, dar am inteles ca o persoana si-a rupt o mana.

Spiritul solidar a fost mai important decat competitia. Nimeni n-a fost lasat in urma, doi concurenti au si fost premiati pentru faptul ca s-au oprit din drum sa-i ajute pe cei cazuti la datorie 🙂

Din fericire nimeni nu a fost ranit grav (din cate stiu). Motiv pentru care indraznesc sa va recomand tuturor sa incercati sa convingeti companiile in care lucrati sa va trimita la urmatoarea editie a Škoda Velo Challenge. Eu unul stiu sigur ca ma duc (sper in aceeasi formula).

Cum spunea un tip care statea la start fix langa mine “eu vin pentru atmosfera, ca e super tare”.

Pentru curiosi, acesta este clasamentul general.

O ultima precizare: oricine poate inchiria un mountain bike de la Smartatletic.ro pentru doar 50 ron pe zi (sau 60 ron in weekend). O bicicleta de acest gen poate sa costa cateva mii de ron si pentru multi dintre noi investitia nu poate fi justificata usor. Daca nu planuiesti sa faci trasee off road foarte des merita mult mai mult decat sa cumperi una care s-adune praf aproape tot anul.

Bineinteles, nu puteam sa nu postez trofeul pe facebook:

Mersi jmarius.info de poza!
Mersi jmarius.info de poza!

Joaca Atari Breakout in Google Image Search!

Google - Atari Breakout

Google.ro contine tot felul de surprize sau cum le spune in engleza: “easter eggs”. Mici evenimente ascunse care apar doar atunci cand faci anumite cautari. Google stie sa se invarta daca faci cautarea “do a barrel roll“, sau sa se incline usor daca scrii “tilt“. De azi, daca te apuci sa cauti imagini despre “atari breakout” poti sa joci jocul original care poarta acelasi nume. (ATENTIE! Jocul are un volum puternic.)

Google - Atari Breakout
Google – Atari Breakout

Atari Breakout este un joc conceput de Atari pentru a crea o versiune single player a faimosului Pong. Breakout a fost dezvoltat in 1975 de Steve Wozniak. Steve Jobs (inainte sa creeze Apple) lucra la Atari si a fost provocat de Al Alcorn sa programeze jocul in doar 4 zile. La acea vreme progrmarea jocurilor necesita utilizarea unor cip-uri. Alcorn i-a promis lui Jobs ca ii va da 750$ pentru programarea jocului plus 100$ pentru fiecare cip economisit sub un maxim de 50.

Wozniak a creat jocul in doar 4 zile si a folosit doar 42 de cip-uri. Ulterior Atari a re-programat jocul pentru ca design-ul lui Wozniak era foarte greu de inteles si de reprodus si au ajuns sa-l asambleze din 100 de cip-uri.

Dintre toate “easter egg”-urile ascunse in motorul de cautare Google acesta este cel mai complex. Functioneaza exact ca jocul original si poti chiar sa-ti publici scorul pe Google +.

Breakout a fost un joc incredibil de popular si a fost re-publicat in tot felul de forme, cum ar fi faimosul Bricks de pe terminalele mai vechi Blackberry.

Aveti grija. E foarte contagios 🙂

Jocul original arata cam asa:

Atari Breakout

Fumatul dauneaza grav garantiei Apple

Apple - Fumatul Interzis

E stire veche, cam din 2009, dar e noua pe la noi. Aparent fumatul nu are un impact negativ doar asupra sanatatii. Si produsele Apple “sufera” din cauza nesanatosului obicei.

Apple - Fumatul Interzis

Aparent daca fumezi langa un produs Apple exista riscul ca acesta sa fie “contaminat”, iar inginerii Apple pot sa refuze sa-l repare pe motiv ca nu vor sa se expuna la riscul de a “fuma pasiv”.

Suna stupid, dar este cat se poate de adevarat. Apple tine atat de mult la sanatatea angajatilor sai incat poate refuza reparatia unui echipament defect, chiar daca acesta este in garantie, pentru simplul motiv ca s-a fumat pe langa el.

Va intrebati cum se prind inginerii Apple ca iMac-ul a stat in fum? Simplu: sistemul de ventilatie al dispozitivului este probabil plin de tar daca a fost utilizat in casa unui fumator. Cativa clienti suparati au facut plangeri direct adresate lui Steve Jobs (se intampla in 2009), dar chiar si marele CEO a refuzat sa-i ajute. Stim ca Steve nu se sfia sa raspunda multor plangeri personal si de cele mai multe ori nu ezita sa si ofere o mana de ajutor.

Defapt Apple in general nu refuza repararea in garantie a unui produs, mai mult, daca o anumita linie de produse a avut un defect serios din fabrica, acele produse vor beneficia gratuit de reparatia acelui defect chiar si dupa ce garantia a expirat. In alte cuvinte Apple nu se zgarceste la garantie, lucru care ma indeamna sa cred ca pur si simplu nu le plac fumatorii.

Steve Jobs nu era fumator si nici Tim Cook nu este. Mai toti executivii Apple sunt obsedati de un stil de viata sanatos asa ca pozitia Apple in aceasta privinta nu vine deloc ca o surpriza.

Din fericire pentru fumatorii din Romania la noi in service-urile Apple nu lucreaza ingineri Apple. In Romania nu exista service-uri Apple, sunt doar service-uri autorizate Apple detinute de alte companii. Volumul de vanzari de sisteme Apple este foarte mic si nu cred ca re-seller-ii Apple vor risca sa supere putinii clienti pe care ii au.

Fumatul, oricum, dauneaza sanatatii echipamentelor IT. Mai ales cand vine vorba de sisteme de racire sau de unitati optice. Tar-ul din tigari se depune pe componentele din interior si poate cauza, in timp, probleme.

McDonalds a lansat McMici, in curand si McColiva, pentru traditionalul din tine

McMici

Nu este adevarat. Rectific, nu, este adevarat! McMicii sunt pe bune. Pana pe 02 Iunie puteti sa va satisfaceti pofta de mancare proasta cu noii McMici. Stiu, va uitati in poza articolului dupa ei si nu-i vedeti nicaieri. Asta pentru ca in viziunea (cea vizionara) a McDonalds-ului micii sunt niste… hamburgeri.

Update: Un McMic costa 4,5 ron, dublu McMicii costa 7.5 ron, iar un meniu dublu McMici costa in jur de 12 ron (11 ron si ceva).

McMici
McMici

Sa nu ma intelegeti gresit. As vrea sa pot spune ca nu mananc de la McDonalds, dar am bagat in mine mai multe meniuri Big Tasty decat orice alta persoana pe care o cunosc. Nu stiu cum am reusit sa nu ma transform intr-un porc pana acum. Guitz. Stiu ca mancarea este mizerabila, dar din pacate in Afi Cotroceni, locul in care ma hranesc zi de zi, e greu sa gasesti ceva decent de mancare la un pret acceptabil.

Optiuni sunt multe, pe langa McDonalds este un restaurant cu mancare normala, in care tipul de la tejghea mi-a stranutat de cateva ori cu mancare. Sus sunt niste restaurante anonime. Unul serveste cartofi oribili si plictisitori, altul serveste cea mai proasta mancare traditionala romaneasca din lume, iar la Pizza Hut astepti minim 5 ore pentru un pahar cu apa. Pizza dureaza mai mult. Nu pricep de ce managementul de la Afi nu aduce niste restaurante ok acolo. Macar un Subway ceva.

Dar sa revenim la McDonalds. Va puteti imagina ce-a fost in capul “geniilor” care au “inventat” McMicii? Sincer cred ca cineva de sus a batut cu pumnul in masa si a decretat ca McDonalds trebuie sa serveasca ceva traditional romanesc. Cum McCeafa sau McMamaliga nu suna asa bine niste sefi mai mici (sau mai bine zis sefi McMici) au decis ca micii sunt cea mai buna optiune. Dar McDonalds nu poate sa faca mici! Cum o sa vanda un produs pe care lantul de restaurante nu are infrastructura sa-l produca? Nici o problema! Acum hamburgerii se numesc McMici! Si pot sa fie si dublii!

Glume cu “McMici” si “McColiva” se fac decand a aparut McDonalds pe la noi. Ideea de McMici are ca scop sublinierea penibilitatii restaurantului. Nu stiu cine a crezut ca publicul o s-o perceapa altfel dar: “good job”!

Ma intreb ce contin McMicii astia. Din cate stiu eu “carnea” McDonalds nu prea contine carne. Restaurantul a si castigat un proces impotriva unei persoane care a avut o reactie alergica la peste demonstrand ca McFish nu contine peste. Deloc.

McColiva este inca un vis. Dar nu m-as mira sa apara in curand. Bineinteles, la fel cum McMicii nu sunt mici nici McColiva nu va fi coliva, probabil ca va fi o inghetata cu nuca… Picture that: McPomana!

McPomana
McPomana – sursa photo: kmkz.ro

World of Tanks e mult mai tare decat League of Legends

World of Tanks VS League of Legends

Ieri a fost ziua mea. Nu prea tin cont de chestia asta si nu mi se pare o zi speciala, dar ieri chiar a fost o zi foarte tare. Asa s-a nimerit. Totul a mers perfect. Seara ma simteam super bine. Am incalzit o lasagna (cumparata evident), am turnat un pahar de vin si-am intrat in League of Legends (LoL).

World of Tanks VS League of Legends
World of Tanks VS League of Legends

Joc LoL de multa vreme, sunt cativa ani. Inainte sa joc LoL jucam DOTA Allstars (varianta originala din Warcraft 3), dar intotdeauna mi s-a parut ca este un joc caruia trebuie sa-i dedici prea mult timp. Pentru a fi competitiv trebuia sa exersezi in continuu. DOTA era mai mult un job decat recreatie. LoL a fost o schimbare in bine. Nu-mi placeau campionii, mi se parea ca harta este desenata prost (fara nici un fel de talent), dar mecanica jocului era buna. LoL a fost creat pentru a fi un joc usor de invatat in care nu e foarte greu sa excelezi.

Anii au trecut si LoL a crescut. A devenit acum cel mai jucat joc din lume. Are 70 de milioane de utilizatori din care 32 de milioane sunt activi lunar. Exista deja turnee internationale si jocul a devenit un fenomen.

Dar sa revenim la seara de ieri. Jucam LoL cu prietenii mei. Ca in multe alte seri, ne-am strans pe Skype sa jucam impreuna. Pentru echipa mea jocul nu mergea foarte bine. Dar asta nu-i nimic nou, cred ca in general castig cam doar 30% din jocuri. M-am cam obisnuit cu ideea, pana la urma nu joci neaparat ca sa castigi. Conteaza doar sa te simti bine si sa te relaxezi. Din pacate, cand vine vorba de LoL ma enervez destul de des. In general de-aia si beau un pahar de vin inainte de batalie. Usor alcoolizat sunt mult mai calm 🙂 aseara in schimb cred ca tot vinul din lume nu m-ar fi impiedicat sa ma enervez.

Dupa a treia batalie in care mizeria asta de joc a avut iar lag (orice alt joc merge fara probleme) am cedat nervos total. Vinul s-a dus pe tastatura si League of Legends s-a dus, in sfarsit, unde ii este locul. In Trash.

Inainte de LoL ma enervam foarte rar in jocuri. Defapt si acum, cred ca LoL este singurul joc care ma scoate din sarite. E special conceput sa te enerveze. Pe asta se bazeaza. Ori te enervezi tu, ori iti enervezi edversarii. Acesta este motivul pentru care in general o infrangere este destul de tragica, iar o victorie nu-ti ofera extrem de multa satisfactie. Scopul este de a profita de avantajele total dezechilibrate ale campionului tau pentru a nu da nici macar o sansa la replica oponentului. Sau vice versa (cum se intampla defapt in general).

De-asta este mult mai tare World of Tanks (WoT). Nu te enerveaza. Deloc. Am o rata de castig de tot cam 30% dar ma simt bine dupa fiecare joc. Este un gen total diferit, dar seamana cu LoL prin prisma faptului ca nu este un action game (ceea ce-l face, ca si LoL, accesibil pentru foarte multi oameni).

Mi-e imposibil sa ma enervez in WoT. Daca tancul meu este nimerit de un mare obuz care-l distruge din prima raman calm. Sunt chiar curios ce gen de tanc a fost in stare sa provoace atata distrugere. Poate mi-l iau si eu. Privesc meciul chiar daca tancul meu este distrus. E distractiv. Cand vad un coechipier facand ceva stupid ma amuz si pur si simplu e ceva legat de tancuri care ma calmeaza.

WoT este un joc care te relaxeaza dupa o zi de stres in loc sa te streseze dupa o zi superba. In WoT copii de 13 ani isi dau silinta sa contribuie la victoria echipei in loc sa spuna lucruri obscene despre mama ta. Cumva jucatorii par a avea un cod al onoarei ceva mai dezvoltat decat in LoL.

Sunt si oi nege, ca peste tot, am vazut de multe ori cum un membru al echipei trage intentionat intr-un coechipier. Dar toata echipa il vaneaza si-l scoate din joc, chiar daca se potoleste si participarea lui devine vitala pentru victorie.

Singura problema pe care o am cu WoT este ca nu poti sa intrii cu mai mult de doi prieteni intr-o batalie (desi echipele contin 15 jucatori). In alte cuvinte poti juca intr-un grup de maxim trei persoane. LoL se joaca in echipe de 3 sau 5 persoane, intreaga echipa putand sa fie prestabilita de la inceput. Chestia asta face ca jocul sa nu fie la fel de bun ca LoL pentru a juca cu prietenii. Dar cine stie, in timp poate se rezolva si problema asta.

In alte cuvinte WoT te elibereaza de stres in timp ce LoL te streseaza. Nici unul dintre jocuri nu sunt perfecte si ambele sunt, daca vreti, pentru gameri ocazionali. Personal, in acest moment sunt de parere ca WoT este mult mai tare. N-am foarte mult timp pentru jocuri si atunci cand ma joc prefer sa ma relaxez.

Ne vedem pe campul de lupta!

Vaticanul “cauta” un nou papa pe LinkedIn

Vatican LinkedIn

Esti infailibil, celibatar si stii sa rezolvi probleme? Atunci postul de papa s-ar putea sa ti se potriveasca. Dar ai grija, trebuie sa fii dispus sa pui cariera inaintea vietii personale. Jobul este full time si va trebui sa lucrezi si duminica. In materie de beneficii primesti asigurare dentala si o eternitate in rai, ceea ce nu suna rau deloc 🙂

Papa LinkedIn

Vaticanul ofera sanse egale tuturor, nu conteaza ce etnie ai sau de unde vii, atata timp cat, bineinteles, nu esti femeie.

Conclava Papala va primi in mod sigur o multime de CV-uri asa ca trebuie sa te grabesti si trebuie sa fii sigur ca al tau iese in evidenta. In mod clar o persoana cu un caracter puternic si multa siguranta de sine are sanse mai mari, dar trebuie sa dai dovada si de umilitate.

Nu trebuie nici sa-ti fie frica sa te rupi de traditional, ai putea sa surprinzi Conclava cu aptitudini in industria online-ului. Pana la urma, trebuie si Vaticanul sa se adapteze vremurilor in care traim.

A sti 50 de limbi straine constituie un avantaj.

Sursa: mashable.com

Melodii remixate cu… capre

Goat Remix

De fiecare data cand esti deprimat sau plictisit poti sa contezi pe internet sa te scoata din starea cu pricina. N-am crezut niciodata ca niste capre pot avea atat talent si pot rivaliza cu artisti consacrati. Industria muzicala trebuie sa-si re-gandeasca strategia de viitor:

Skrillex n-a sunat niciodata atat de bine 🙂 dar talentul unei capre este mult mai bine folosit in melodii de dor:

Dupa o perioada de dor bineinteles ca trebuie sa urmeze un party:

Iar dupa un party, lucrurile se… incing… usher usher:

Am ras cu lacrimi. Nu stiam ce lipseste in viata mea. Baaaaa.

Sursa: The Verge

Do the Harlem Shake

Harlem Shake Sub Apa

“Planking”-ul a fost un fenomen online penibil. Nu mi-a placut niciodata. A fost o nebunie totala in care oameni se filmau stand drepti, ca niste scanduri, in tot felul de locuri si ipostaze. “The Harlem Shake” este un nou fenomen si e mult mai tare. Sunt deja sute de video-uri pe youtube si majoritatea sunt foarte tari. Rad de jumatate de ora.

Totul incepe cam asa:

Si continua asa:

Sau asa:

Si am o presimtire ca suntem de-abia la inceput 🙂

Traiasca internetul. De-abia astept sa vedem si video-uri romanesti.

Administratia americana refuza sa construiasca un “Death Star”

Death Star

In Star Wars, populara serie SF creata de George Lucas, apare la un moment dat Death Star-ul: un laser imens de dimensiunea unei luni care poate distruge o intreaga planeta. Eroul filmului, Luke Skywalker, distruge Death Star-ul cu o singura navuta minuscula profitand de o vulnerabilitate imensa a masinariei. Multe glume s-au facut pe tema asta. Pana la urma, de ce ai construi un laser imens care are o vulnerabilitate atat de usor de exploatat?

Death Star
Death Star

Acelasi lucru se intreaba si Casa Alba. In cadrul unui experiment social, administratia a deschis un sistem de petitii online prin care cetatenii Statelor Unite pot sa comunice cu guvernul american. Daca suficienti oameni semneaza o petitie, administratia trebuie sa o ia in considerare.

Pe langa tot felul de cereri serioase a aparut si o petitie cerand guvernului american sa construiasca faimosul Death Star (chiar daca in acest moment tehnologia de acest gen este pura fictiune). Petitia a adunat un numar ridicol de mare de semnaturi si, dupa multa atentie primita din partea presei, administratia a trebui sa raspunda.

In mod normal te-ai astepta la un raspuns de genul: “este vroba de o petitie facuta in gluma, guvernul raspunde doar la probleme serioase”, dar raspunsul a fost unul creat exact in spiritul petitiei. Adica tot in gluma.

Casa Alba alege sa nu construiasca un “Death Star” deoarece:

– Costul proiectului este estimat la 850,000,000,000,000,000 USD, administratia doreste sa reduca deficitul bugetar
– Casa Alba nu este deacord cu aruncarea in aer a unor intregi planete
– Death Star-ul are un defect de proiectare major care poate fi usor exploatat

Pentru cei care vor fi inevitabil dezamagiti de raspuns, administratia mentioneaza faptul ca S.U.A. a contribuit decisiv la dezvoltarea statiei spatiale internationale, aflata in acest moment in orbita pamantului.

Raspunsul oficial al Casei Albe poate fi citit aici.

Reactia lui Darth Vader nu a intarziat sa apara:

Se pare ca forta este puternica la ei 🙂

Sursa: Tech Crunch

Pot sa ma arunc de pe blocul dumneavoastra?

Pot sa ma arunc de pe blocul dumneavoastra?

In mod normal scriu despre tehnologie. Dar decat daca nu consideram ca video-ul urmator este despre tehnologia interfoanelor acest articol este putin off-topic:

Am ras totusi. Romanii au un simt negru al umorului. Cred ca video-ul spune multe despre noi. Ideea este geniala.

Clipul a fost filmat in zonele Militari, Mosilor si Centru. Din cele 100 de apartamente la care a sunat realizatorul a fost luat la misto de cam jumatate din oamenii care au raspuns. Aproape inca jumatate i-au recomandat sa sara si numai unul singur i-a spus ca viata merita traita. Dupa care i-a recomandat un bloc mai inalt 🙂

E putin trist. Afara situatia cred ca era cu totul alta. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne deprimam. Prefer sa vad in video-ul asta faptul ca multi oameni si-au dat seama ca este o gluma si au reactionat corespunzator.

Plus, imi place faptul ca filmulete de acest gen apar tot mai des. Oamenii au inceput sa fie mai creativi 🙂